Imi amintesc si-acum cu nostalgie,
Prin clasa cincea cand s-a demonstrat
La ora ce-mi placea la nebunie
De-o profa, jos cu fesu’, de chimie,
Despre cat e alcoolul blestemat
De criminal, chiar cu economie :
A pus pe banca mea doua pahare,
(In prima stam, ca nu se copia)
Si l-a umplut cu apa pe cel mare,
Apoi, pe cel micut, tremuratoare,
Cu tuica de Valeni, cum mirosea,
De o sorbeam din cap pana-n picioare,Si dintr-o cutiuta mititica
A scos, ca sa-l vedem, un viermisor
Vioi si jucaus (in viata-adica)
De ii purtam, saracului, chiar pica
Din gelozie, tot miscand usor
In mana ei, nu zic ce bucatica (!)Si-acum, hai sa vedem dac-o sa moara !?
Ne zise ea, dand drumul la falit
In paharoiul ochi cu apa chioara,
Da el se balacea, fara gargara,
Era-n apele lui de fericit,
Nascut parca pentru a doua oara !Dar cand l-a pus din nou, la fel de viu,
Cu doua deste fine, delicate,
In paharelul mic plin cu rachiu,
La fund, usor, al dracu nasparliu,
Cazu din prima clipa drept pe spate
Mortal, si tanar, nicidecum puriu !Deci pentru noi, atuncea, ca minori,
Am inteles, fiind clar si demonstrat,
O chestie ce si-azi ma iau fiori :
Toti cei ce sunt de-alcool consumatori,
Nu vor avea (si eu am constatat)
In viata lor, vreodata viermisori !